Despre Oana și Mark Oliver. Cu #suflet.

Gândurile mele dintr-o seară dragă dintr-o cafenea mișto cu niște prieteni cool strigau ”băăă, ce mișto e să faci ce-ți place! Ce tare e să vorbești despre asta!

Dar povestea e mai faină de atât. Să-ncep cu Oana. Oana e persoana pe care, de când cu proiectul ei din tinerețe ”Calc cămăși”, o consider un model de urmat. Oana e mentorul meu. Și a fost de atunci, inconștient. Acum, faza e conștientă, și e clar cea mai faină femeie pe care o cunosc personal.

29790355_10157578039434199_8784417023393261042_n

 

Ea e Oana. Oana mi-e o prietenă bună, aș spune din copilărie însă aș minți. Din copilărie ne știm, fiind crescute în același bloc, însă am început să share-uim experiențe după ce am terminat eu liceul și după ce diferența de vârstă a început să nu mai fie un factor important într-o relație de prietenie. Am început prin a o stălk-ui, în sensul că ascultam clipul ei de crowdfunding (Calc Cămăși) super atentă și des. Apoi, cumva am început să vorbim și să ne asemănăm întâmplările din unele perspective. Și ne vedeam prin Sfântu cu fiecare ocazie, la cafele, la țigară în fața blocului sau la povești mai lungi, inspiraționale. Încet-încet, cu fiecare ocazie pe care o aveam, și cu fiecare întâlnire de genul ăsta, am realizat cât de tare mă inspiră, motivează și cât de benefice și dragi all in all mi-s acele întâlniri.

Anul trecut pe vremea asta, de exemplu, mă stresam cu licența. Într-o seară simplă în care eram singură acasă și citeam pentru unul dintre capitole, Oana m-a sunat că e în fața blocului și să ies 5 minute să ne vedem. Am ieșit, ploua și era frig, iar Oana avea un nou proiect mișto în desfășurare: Woogie. În cele 5 minute mi-am dat seama cât de stupid de simplu e să scrii o licență și cât de tare m-am plâns că e greu, după ce cuvintele ei fuseseră ”Hai băi, că la un proiect de genul Woogie în care chiar pui suflet, faci gen o licență pe săptămână. Atât de mult research și muncă e de făcut. Vei vedea, că merită”. Își amintea, apoi, de cât de greu părea Bacalaureatul și toate examenele ce l-au urmat, și cât de diferită era perspectiva după ce treceai de impas. Ceea ce a urmat după ce am intrat în casă, a reprezentat cea mai productivă noapte, săptămână și lună de până atunci.

Lucrarea a fost o cercetare făcută cu cap, suflet și gândul la cuvintele Oanei, fiind și astăzi o parte importantă din mine, care mă reprezintă și cu care mă mândresc când am ocazia.

Acum vreo două săptămâni, am ajuns pe acasă două zile, cu ocazia Paștelui. Și, bineînțeles că s-a potrivit și Oana să vină până acasă. Ne vedem la Sfântu, pentru că ea locuiește în București, iar eu la Cluj. No, și ne-am văzut și am povestit și am glumit și mi-am dat seama că în perioada asta a vieții mele urmez un program de master, lucrez la o firmă mișto, sunt norocoasă să am cel mai awesome iubit și mă simt super mândră de mine. De ceea ce fac, de ceea ce sunt, de cum mă simt cu ceea ce fac zilnic, deci, per total, de mine.

Cred că niciodată nu am povestit cu atâta mândrie, cuiva apropiat, de job-ul meu. Pentru că nu am fost mândră de job-urile mele anterioare. Dar acum, am început să povestesc de Mark Oliver, tuturor, chiar și Oanei. I-am povestit despre ce lucruri mișto facem, ce produs și brand calitativ promovez și de asemenea cum se mișcă lucrurile, în România, pe partea de design interior, producție de mobilă și așa mai departe. Cum era târziu și amețeala începea să se facă simțită, îmi spuneam într-una ”băă, ce important e să îți placă cu adevărat ceea ce faci!”.  Pentru că, nu contează ceea ce faci, dacă nu ești împăcat cu tine însuți, dacă nu le poți povesti cu mândrie celor mai importanți oameni din viața ta, dacă nu vrei să îți lași amprenta.

Cred că, după multe cărți de dezvoltare personală citite, video-uri motivaționale, precum și cunoașterea zicalei ”e important să îți placă ceea ce faci”, am simțit asta, în sfârșit, pe pielea mea.

Toată lumea o știe, sunt curioasă cine o simte.

13782251_1344209758940444_2638647068474975879_n.jpg

Tu vei aduce o schimbare pozitivă asupra locurilor prin care treci?

Tu ești mândră/mândru de ceea ce faci în acest moment?

Îți mulțumesc, Oana, că ți-ai lăsat amprenta asupra dezvoltării mele, că și datorită ție, ”cresc frumos”- cum zici tu.

Tu îți vei lăsa amprenta?

 

Te îmbrățișez cu drag,
Timea A Sabău

Advertisements

Totul pornește de la cap

În multe situații-limită, mai în glumă, mai în serios, exclam: ”totul pornește de la cap”! Și totul începe de la a ști ce trebuie să faci, dar a ezita să îți realizezi treburile. Nu cred în motivație, pentru că nu e niciodată acolo când ai nevoie de ea. Te pui la somn, spunându-i partenerului ”mâine mă trezesc la timp, fac un mic-dejun delicios, bem o cafea împreună, merg la sală și apoi lucrez toată ziua”.

Și puuuuf. 11 ore mai târziu, după ce te-ai săturat să dai ”snooze” de 8 ori, te trezești amețită gândindu-te că azi nu ai chef să începi să fii noua tu. De mâine sigur vei face asta. Unde e motivația? Nu mănânci micul-dejun, nu mergi la sală și te târăști la muncă, doar ca să te uiți de 458 de ori la ceas în 8 ore. Dar noi vrem să fim mai fericiți, să avem o viață mai bună, să ne schimbăm stilul de viață, pe noi înșine și apoi să creem o lume mai bună. Dorința este acolo, este nevoie de motivație?

tumblr_nj2hd99M6v1u9yc8zo1_500

Eu cred mai degrabă că e vorba de un pas. Pasul care te trece de la dorință la acțiune. Fără a ezita, fără a număra până la 3. Prezentul se întâmplă înainte să apuci să numeri. Și te trezești, stai în dormitorul tău rece, întunecat și îți depășești prostul obicei de a apăsa pe ”snooze”. Te ridici pur și simplu. Știi exact ce ai de făcut. Dar dacă eziți mai mult de 5 secunde, începi să te gândești. Ai 5 secunde în care poți să treci de la idee la acțiune, 5 secunde, după care creierul te sabotează prin a intra echipat cu toate sistemele de autoapărare și scuze, care pot duce la a nu-ți schimba obiceiurile. Pentru că creierul este programat în așa fel încât să te oprească din a face lucruri inconfortabile, care pot provoca o schimbare.

“Start before you’re ready.
Don’t prepare, begin.” 

Este treaba ta să înveți cum să progresezi de la acele idei pe care le ai și vrei să le aplici cu ardoare, la a acționa în cel mai scurt timp. Ai puterea de a trece de la pilot automat la cel care preia controlul asupra decizilor din viața ta. Poți fi mai bun negociator, poți fi o persoană diferită în vânzări, poți fi de neoprit la sală, pentru că vei realiza cât de mult gunoi ai strâns în calea speranțelor, a visurilor, a potențialului, a încrederii, a curajului tău.

Totul se rezumă la deciziile pe care le luăm zilnic. Cu toții știm ce avem de făcut, dar nu știm cum să ne ”motivăm” să facem acele lucruri. Poți fi mai inteligent decât propriul creier. Regula constă în a întrerupe lanțul obiceiurilor, care sunt comportamente pe care le repeți fără a te mai gândi la ele. Întrerupi, pur și simplu circuitul mental care caută scăpări.

“You can’t control how you feel. But you can always choose how you act.” 


Surse de inspirație:

Lect. univ.  dr. Dan C. Lungescu, FSEGA Change Management course

Mel Robbins – The 5-second rule

Movie – We’re the Millers