Despre Oana și Mark Oliver. Cu #suflet.

Gândurile mele dintr-o seară dragă dintr-o cafenea mișto cu niște prieteni cool strigau ”băăă, ce mișto e să faci ce-ți place! Ce tare e să vorbești despre asta!

Dar povestea e mai faină de atât. Să-ncep cu Oana. Oana e persoana pe care, de când cu proiectul ei din tinerețe ”Calc cămăși”, o consider un model de urmat. Oana e mentorul meu. Și a fost de atunci, inconștient. Acum, faza e conștientă, și e clar cea mai faină femeie pe care o cunosc personal.

29790355_10157578039434199_8784417023393261042_n

 

Ea e Oana. Oana mi-e o prietenă bună, aș spune din copilărie însă aș minți. Din copilărie ne știm, fiind crescute în același bloc, însă am început să share-uim experiențe după ce am terminat eu liceul și după ce diferența de vârstă a început să nu mai fie un factor important într-o relație de prietenie. Am început prin a o stălk-ui, în sensul că ascultam clipul ei de crowdfunding (Calc Cămăși) super atentă și des. Apoi, cumva am început să vorbim și să ne asemănăm întâmplările din unele perspective. Și ne vedeam prin Sfântu cu fiecare ocazie, la cafele, la țigară în fața blocului sau la povești mai lungi, inspiraționale. Încet-încet, cu fiecare ocazie pe care o aveam, și cu fiecare întâlnire de genul ăsta, am realizat cât de tare mă inspiră, motivează și cât de benefice și dragi all in all mi-s acele întâlniri.

Anul trecut pe vremea asta, de exemplu, mă stresam cu licența. Într-o seară simplă în care eram singură acasă și citeam pentru unul dintre capitole, Oana m-a sunat că e în fața blocului și să ies 5 minute să ne vedem. Am ieșit, ploua și era frig, iar Oana avea un nou proiect mișto în desfășurare: Woogie. În cele 5 minute mi-am dat seama cât de stupid de simplu e să scrii o licență și cât de tare m-am plâns că e greu, după ce cuvintele ei fuseseră ”Hai băi, că la un proiect de genul Woogie în care chiar pui suflet, faci gen o licență pe săptămână. Atât de mult research și muncă e de făcut. Vei vedea, că merită”. Își amintea, apoi, de cât de greu părea Bacalaureatul și toate examenele ce l-au urmat, și cât de diferită era perspectiva după ce treceai de impas. Ceea ce a urmat după ce am intrat în casă, a reprezentat cea mai productivă noapte, săptămână și lună de până atunci.

Lucrarea a fost o cercetare făcută cu cap, suflet și gândul la cuvintele Oanei, fiind și astăzi o parte importantă din mine, care mă reprezintă și cu care mă mândresc când am ocazia.

Acum vreo două săptămâni, am ajuns pe acasă două zile, cu ocazia Paștelui. Și, bineînțeles că s-a potrivit și Oana să vină până acasă. Ne vedem la Sfântu, pentru că ea locuiește în București, iar eu la Cluj. No, și ne-am văzut și am povestit și am glumit și mi-am dat seama că în perioada asta a vieții mele urmez un program de master, lucrez la o firmă mișto, sunt norocoasă să am cel mai awesome iubit și mă simt super mândră de mine. De ceea ce fac, de ceea ce sunt, de cum mă simt cu ceea ce fac zilnic, deci, per total, de mine.

Cred că niciodată nu am povestit cu atâta mândrie, cuiva apropiat, de job-ul meu. Pentru că nu am fost mândră de job-urile mele anterioare. Dar acum, am început să povestesc de Mark Oliver, tuturor, chiar și Oanei. I-am povestit despre ce lucruri mișto facem, ce produs și brand calitativ promovez și de asemenea cum se mișcă lucrurile, în România, pe partea de design interior, producție de mobilă și așa mai departe. Cum era târziu și amețeala începea să se facă simțită, îmi spuneam într-una ”băă, ce important e să îți placă cu adevărat ceea ce faci!”.  Pentru că, nu contează ceea ce faci, dacă nu ești împăcat cu tine însuți, dacă nu le poți povesti cu mândrie celor mai importanți oameni din viața ta, dacă nu vrei să îți lași amprenta.

Cred că, după multe cărți de dezvoltare personală citite, video-uri motivaționale, precum și cunoașterea zicalei ”e important să îți placă ceea ce faci”, am simțit asta, în sfârșit, pe pielea mea.

Toată lumea o știe, sunt curioasă cine o simte.

13782251_1344209758940444_2638647068474975879_n.jpg

Tu vei aduce o schimbare pozitivă asupra locurilor prin care treci?

Tu ești mândră/mândru de ceea ce faci în acest moment?

Îți mulțumesc, Oana, că ți-ai lăsat amprenta asupra dezvoltării mele, că și datorită ție, ”cresc frumos”- cum zici tu.

Tu îți vei lăsa amprenta?

 

Te îmbrățișez cu drag,
Timea A Sabău

Advertisements

În mintea unui viitor absolvent

În anii de facultate, am avut multe cercetări și proiecte de scris. În mod normal, se spune că un student ar trebui să își distribuie timpul în așa fel încât, în fiecare zi, acesta să scrie sau să învețe câteva ore, iar înainte cu două-trei zile de deadline, doar să recapituleze ce a învățat ori să verifice ce a reușit să scrie. Eu nu funcționez așa, și pun pariu că nici tu. Toate proiectele mele au fost făcute în acele două zile dinaintea deadline-ului, în cel mai bun caz. Dar, sinceră să fiu, majoritatea au fost scrise în ultima noapte, de parcă chiar mă distram să mă trezesc –dar impropriu spus ”trezesc”, având în vedere că nu dormeam–  cu cearcăne adânci și să fug prin oraș să caut vreun print deschis de dimineață-bună.

După susținerea lucrării, inspiram adânc și juram că nu voi mai lăsa pe ultima noapte, că doar am noroc că iau note mari în felul ăsta.

2

Apoi a apărut o altă cercetare: licența. Am fost pregătiți mental de la începutul anului III, cu fel și fel de scenarii despre cât de nasol va fi să lăsăm pe ultima perioadă, cea în care ar trebui să ne preocupe învățatul. Am fost ultima persoană din grupă care și-a găsit titlul licenței. Încercam să evit să-mi scriu licența despre o anumită companie –clasica licență a economiștilor– și am decis să pornesc în căutarea unui subiect care chiar merită cercetat, mă va ajuta pe viitor și ideal ar fi fost să îmi placă procesul. După lungi căutări și dezbateri cu profesorul cu care mă consultam, am găsit un algoritm perfect pentru mine: Instagram Marketing. Îmi plăcea Instagramul, mă interesa cu adevărat să intru puțin în profunzimea lui și să-nțeleg comportamentul micilor consumatori – Generația Y. Așa că licența mea a sunat cam așa: Rolul comunicării prin brand în atragerea și fidelizarea consumatorilor din generația Y. Studiu de caz: Instagram Marketing.

La începutul anului, încă nu înțelegeam de unde ar trebui să încep să scriu, ce să citesc sau ce surse ar trebui să folosesc, ba mai mult, nu știam cum trebuie să fie scrisă, citată sau dacă ar trebui să fie originală într-un procent foarte mare. Însă am început cu începutul, cu pași mici și siguri: am călătorit în scurte reprize de câte 3-4 zile, Portugalia și Italia, apoi bineînțeles – a trebuit să fug în Vamă. În Ianuarie, într-o seară din liniștita Lisabona, am luat laptopul și am început să traduc aproape mot-a-mot niște materiale despre marcă și brand, diferența dintre acestea dar și similitudinile. În acea seară am concretizat începutul primului capitol al licenței mele.

Lisabona, Portugal. Jan 2017

Restul lunii l-am petrecut pe pârtii, deși eram în sesiune. Zilele învățam să urc cu snowboardul pe teleski, iar serile respectiv nopțile treceau rapid printre cursuri incomplete și ceaiuri prea dulci.

Prin Martie începuse să fie mai dezghețată vremea, soarele să fie omniprezent și deci, să fie vreme de munte. Asta am și făcut. Munte, hamac și alergări. Deseori simțeam că ar trebui să scriu la licență și apoi aș fi mai liberă să fac toate lucrurile care-mi plac; astea erau și cele mai multe sfaturi de la cei înțelepți. Prioritar era să fac ceea ce îmi aducea bucurie în acea secundă. Nu am putut sta în casă în nicio zi în care era soare. Așa că am găsit soluții, când simțeam că iar rămân în urmă:

Hamac și licență

Sărisem peste capitolul II, pentru că nu înțelegeam despre ce trebuia să scriu și lucrul ăsta m-a determinat să nu scriu nimic zile întregi. Capitolul III a fost relativ ușor, pentru că existau surse concrete despre compania Facebook, puteam să-i fac analiza SWOT, respectiv recunoașterea de brand. Apoi am intrat în detalii despre Instagram și evoluția acestuia.

Tot aici a avut loc o fugă prin Italia, n-am să intru în detalii, dar a fost superbă.

Prin Mai deja mă convinsesem că lucrarea asta merită atenția și efortul meu, așa că am început să ies pe terase sau la bibliotecă, să mai schimb ambientul și să fiu productivă. Am creat rapid un chestionar online, pe care l-am aplicat pe sute de prieteni din generația mea și am codat răspunsurile. Acela reprezenta capitolul IV și a fost o adevărată provocare.

Intrasem în Iunie, urma sesiunea iar lucrarea nu avea capitolul II, concluziile, introducerea, cuprinsul, bibliografia și alte detalii. M-am concentrat pe sesiune, știind că mai am două săptămâni întregi pentru lucrare. După ultimul examen, într-o vineri, am fugit în Vamă. Ploaie, dans pe nisipul ud, cafea cu lapte scump (da, laptele a fost scump, nu cafeaua), noi prietenii, touchy-touchy, fazan ambiguu înainte de răsărit, frig, indecizii, somn pe plajă, clătite-ciori și multe zâmbete.

18951175_1689720537722696_4961084157133622688_n

Oricât de mult m-am străduit să lucrez în ultimele 2 săptămâni dinaintea susținerii, păreau de neajuns, începusem să am remușcări, să mă-ntreb de ce nu am lucrat mai mult când aveam timp, să dorm foarte puțin nopțile și să mă concentrez și pe lecturarea celor 3 cursuri pentru partea scrisă a examenului de licență. Ultima săptămână chiar nu a fost amuzantă, am băut mai multe cafele decât credeam că pot duce, am stresat pe toată lumea din jurul meu și chiar începusem să mă întreb dacă pot să o termin sau dacă ar trebui să o las pe anul următor. Pot să-i mulțumesc sincer cadrului didactic care m-a coordonat în tot procesul și nebunia cu licența, căci datorită ei pot spune că era imposibil să renunț, efectiv nu mă lăsa.

În noaptea de 1 spre 2 iulie mă îndreptam cu trenul spre Cluj-Napoca și citeam în disperare cursul de Comportamentul Consumatorului. Bineînțeles că nu toată noaptea, căci am adormit. Ajungând la Cluj, m-am cazat, am făcut un duș și m-am pus să învăț pe o terasă drăguță, dar nu a durat foarte mult până m-a sunat un coleg de la marketing din Cluj, care mă ajuta să înțeleg ce trebuie să învăț de fapt, și pe care nu-l cunoșteam, de fapt, în persoană. Acesta mi-a dat de știre că am câteva minute la dispoziție să-mi iau costumul de baie pe mine, cursurile și să fiu în fața porții. Nu știam unde urmează să mergem, cu cine și nici nu am spus ”nu”. Așa că i-am așteptat în fața porții – ei, o gașcă de băieți pregătiți să se scalde în lagună. Nu am reușit să învăț nimic în ziua respectivă, doar să fac o faptă bună și să-mi ajut colegul să își revizuiască bibliografia, și împreună am parcurs testele de la finalul fiecărui capitol. Am adormit de dimineață și ne-am trezit înainte cu 15 minute de examen. Abia am găsit loc de parcare, cu greu ne puteam deschide ochii, am parcat aproape ilegal (dar sigur imoral) și ne-am așezat în amfiteatru. Examenul a trecut foarte repede, am scris tot ce mi-a venit în minte.

Următoarele două zile au fost superbe. M-am îndrăgostit de Cluj, de viteză (parțial) și de el – de colegul meu. Am susținut apoi lucrarea și am mai stat câteva zile la Cluj, zile care au fost de-a dreptul superbe. Susținerea lucrării a fost plină de emoții, mai ales pentru că profesorii nu m-au lăsat să prezint introducerea și mi-au spus să trec direct la cercetare și la contribuția mea la acel subiect, lucru care m-a emoționat pentru că nu mă așteptam la o intervenție din partea comisiei. Una peste alta, am luat notă mare, din nou.

Am stat cam 2 sau 3 zile acasă, după care m-am întors în Nord-Vest, pentru a-i serba ziua de naștere. Nu am mai plecat din brațele lui din Cluj, de atunci pentru mai mult de o săptămână în interes de serviciu și nici nu-mi doresc să mai plec.

Aceasta a fost o poveste despre licență și spontaneitate și nu, nu am deviat, am ajuns doar acasă. 

25348311_1880564305304984_5650138364194344573_n

 

Totul pornește de la cap

În multe situații-limită, mai în glumă, mai în serios, exclam: ”totul pornește de la cap”! Și totul începe de la a ști ce trebuie să faci, dar a ezita să îți realizezi treburile. Nu cred în motivație, pentru că nu e niciodată acolo când ai nevoie de ea. Te pui la somn, spunându-i partenerului ”mâine mă trezesc la timp, fac un mic-dejun delicios, bem o cafea împreună, merg la sală și apoi lucrez toată ziua”.

Și puuuuf. 11 ore mai târziu, după ce te-ai săturat să dai ”snooze” de 8 ori, te trezești amețită gândindu-te că azi nu ai chef să începi să fii noua tu. De mâine sigur vei face asta. Unde e motivația? Nu mănânci micul-dejun, nu mergi la sală și te târăști la muncă, doar ca să te uiți de 458 de ori la ceas în 8 ore. Dar noi vrem să fim mai fericiți, să avem o viață mai bună, să ne schimbăm stilul de viață, pe noi înșine și apoi să creem o lume mai bună. Dorința este acolo, este nevoie de motivație?

tumblr_nj2hd99M6v1u9yc8zo1_500

Eu cred mai degrabă că e vorba de un pas. Pasul care te trece de la dorință la acțiune. Fără a ezita, fără a număra până la 3. Prezentul se întâmplă înainte să apuci să numeri. Și te trezești, stai în dormitorul tău rece, întunecat și îți depășești prostul obicei de a apăsa pe ”snooze”. Te ridici pur și simplu. Știi exact ce ai de făcut. Dar dacă eziți mai mult de 5 secunde, începi să te gândești. Ai 5 secunde în care poți să treci de la idee la acțiune, 5 secunde, după care creierul te sabotează prin a intra echipat cu toate sistemele de autoapărare și scuze, care pot duce la a nu-ți schimba obiceiurile. Pentru că creierul este programat în așa fel încât să te oprească din a face lucruri inconfortabile, care pot provoca o schimbare.

“Start before you’re ready.
Don’t prepare, begin.” 

Este treaba ta să înveți cum să progresezi de la acele idei pe care le ai și vrei să le aplici cu ardoare, la a acționa în cel mai scurt timp. Ai puterea de a trece de la pilot automat la cel care preia controlul asupra decizilor din viața ta. Poți fi mai bun negociator, poți fi o persoană diferită în vânzări, poți fi de neoprit la sală, pentru că vei realiza cât de mult gunoi ai strâns în calea speranțelor, a visurilor, a potențialului, a încrederii, a curajului tău.

Totul se rezumă la deciziile pe care le luăm zilnic. Cu toții știm ce avem de făcut, dar nu știm cum să ne ”motivăm” să facem acele lucruri. Poți fi mai inteligent decât propriul creier. Regula constă în a întrerupe lanțul obiceiurilor, care sunt comportamente pe care le repeți fără a te mai gândi la ele. Întrerupi, pur și simplu circuitul mental care caută scăpări.

“You can’t control how you feel. But you can always choose how you act.” 


Surse de inspirație:

Lect. univ.  dr. Dan C. Lungescu, FSEGA Change Management course

Mel Robbins – The 5-second rule

Movie – We’re the Millers

 

Spânzurătoare

Vrei să fii cel împlinit, cel popular, cel care are lucruri awesome de share-uit cu toți ”influencerii” societății. Vrei să scapi de temeri, de fobii, de frica de propriul potențial practic, și să ieși într-o bună zi în față. Vrei să fii ascultat, apreciat și să găsești oamenii cu care să-ți împărtășești povestea în întregime. Ăia care să te înțeleagă pe bune, nu superficialii ăștia.

Și fugi, te ascunzi printre fiecare ordinar din cel mai apropiat mall, loc de muncă mizerabil sau busuri aglomerate. Zilnic.

Culmea, visezi. Și în fiecare seară te convingi pe tine însuți că mâine va fi diferit, că vei schimba chestia aia, că te vei trezi mai devreme și vei avea timp să faci și acel mic lucru care va face diferența dacă e realizat constant. Îți notezi, calculezi, te convingi și te culci.

A doua zi, te regăsești pe aceleași străzi aglomerate, tot între ordinarii ăia și te-ntrebi ce cauți printre ei, vorba aia: ”tu ai potențial”! Calculul nu ți-a ieșit pe azi, dar mâine cu siguranță va fi diferit.

WP-Rope

Ghici ce: chiar azi e ziua aia în care TU vei scoate cearceafurile alea noi de la mama și le vei pune pe pat. Azi vei avea parte de zâmbete random de la oameni pe stradă și în metrou pentru că azi vei zâmbi tu primul. De ce? Pentru că trebuia să îți dai seama demult că e atât de simplu. Vei mânca mai sănătos, începând cu micul-dejun pentru că timp este pentru asemenea lucruri. O vei suna pe bunica, pentru că asta îi va face săptămâna mai frumoasă și le va povesti tuturor vecinilor despre acel mic gest. Vei merge pe jos ultimele două stații și vei fi atent la ceea ce te înconjoară, respirând conștient aerul ăsta usturător care te va trezi. Le vei zâmbi celor din prezentul tău, pentru că ei sunt cei cu care interacționezi zilnic și poți empatiza ușor gândindu-te că se confruntă cu aceleași probleme cu care tu te confrunți și tu.

Îți vei face treaba mai bine azi, pentru că știi de ce ești aici. Îndeplinește-ți scopul în timp ce îți cauți adevăratele valori.

Tu, cel care te visezi în fiecare poveste spusă celor mai apropiați oameni, ești mult mai mare decât îți imaginezi. Ești fricos. Te complaci imaginându-ți că ești mediocru și neputincios.

Ești creatorul vieții tale. Viața se petrece acum. Ai curajul să te limitezi?