Un om din Sfântu Gheorghe

19942884_1721223467905736_8228040609354881701_o

Poate ai întâlnit vreodată un om din Sfântu Gheorghe. Un om fain, zic. Sau poate ești unul dintre ei. Ei bine, în Sfântu Gheorghe au crescut mai bine de o mână de oameni faini, aș zice fără exagerare – sute. Și nu cunosc tot orașul, vorbesc de cei pe care îi cunosc, am învățat cu și de la ei, îi admir și apreciez. Aș putea să fiu mai specifică, să încep să dau exemple de oameni și lucruri care fac ca acești oameni să fie mișto, însă m-aș abate de la ideea pe care vreau să o transmit de fapt.

Mă surprind în diverse momente ale zilei văzând pe News Feed ceva mișto pe care un om din Sfântu Gheorghe îl face și mă simt mândră că pot spune că îl/o cunosc personal, ba chiar împărtășim câteva momente.

În Sfântu Gheorghe am trăit cele mai mari emoții, stări decisive și bucurii ale copilăriei. La grădinița Albă-ca-Zăpada mă ducea bunicul dimineață de mânuță. Am intrat în sfera învățământului printre maghiari. Am învățat multe povești, poezii și cântecele în limba maghiară. La 4 ani, mă entuziasma foarte tare să vorbesc maghiara la grădiniță și românește acasă. Ulterior, m-au mutat ai mei dintr-un motiv necunoscut și în ziua de azi, la o grădiniță în limba română, cu program normal. Doamna nouă, Teo, era foarte înaltă și zâmbăreață, dar îmi plăcea mai mult de doamna Erzsike, o bătrânică simpatică care făcea curat, pe care o numeam ”doamna curățătoare”, pentru că mă ajuta să mă descurc la baie. Prietena cea mai bună din copilărie era omniprezentă, atât la grădiniță, cât și la bunici, adică.. la blocul 5, ceea ce mi-a creat un mediu foarte mișto cu o aură constantă de încredere în sine.

14324695_1392163480811738_5752589523177568939_o

În anii mei de liceu, brainstorming-urile erau la ordinea zilei, mai exact la ordinea pauzei mari. Desigur, nu știam pe atunci că se numesc astfel, însă erau practicate eficient și fără frici de a ne exprima. Fugeam în pauze la Centrul de Tineret, alături de alți colegi, prieteni și chiar cadre didactice. Pregăteam multiple evenimente multiculturale destinate orașului. Ne organizam în departamente pentru a ne eficientiza timpul și resursele. În toată treaba pe care o aveam de făcut în mod constant, exista un entuziasm pe care cu greu l-am mai regăsit în scurte momente după liceu. Aer de responsabilitate impregnat cu iz de libertate și creativitate nețărmurită.

Sunt un om din Sfântu Gheorghe. Am crescut și mă inspir în continuare din locul în care am prins aripi.

Dacă stau să cuget, realizez că în familie, nu mi-au fost interzise lucruri niciodată. Bine, nu vorbesc de clasicele ”Timea, nu-ți băga degetul în nas!”, ”Nu ține cuțitul cu vârful spre tine!”, ”Nu comenta!” sau ”Nu mânca nisip”, ci de lucrurile care chiar țin de îngrădirea unor percepții încă din anii de formare. Aud povești de la prieteni care în copilărie nu aveau voie să facă prea multe. Cu greu îmi pot imagina bucuriile din copilăria lor.

Și ca să creez o imagine mai în ansamblu, prin clasa a XII-ea, am vizitat-o pe doamna învățătoare, știind că nu o să o mai văd curând. Doamna Lili a scos o mapă ce conținea lucrări din I-IV, lucrări artistice ce descriau fiecare coleg – ca fiind un animal, teste la care îmi dădeam singură note ba chiar multiple autobiografii. Mi-a povestit că în clasele primare – fiind la step-by-step (btw – norocul meu!) aveam clasica ”întânire de dimineață”, la care stăteam în semicerc, pe pernuțe, alături de colegi și ea în față cu o planșă cu desfășurătorul zilei. Cei care aveau întâmplări din ziua precedentă de împărtășit cu ceilalți, gen ”am fost la zoo și m-a fugărit un elefant” – nu dăm nume- era încurajat să le spună. Povestind în felul ăsta, în general o oră, Timea se ridica frumos după câteva minute, relatează ea, dă o tură pe la cele două biblioteci din clasă, cea dedicată științelor naturale și cea dedicată beletristicii, apoi merge pe la centrul de artă, centrul de construcții și își găsește altceva de făcut, în liniște, în timp ce își ascultă colegii (sau nu, who knows?). După întâlnirea de dimineață, aveam prima pauză, și începeam practic studiul, împărțiți pe centre de activitate(lectură, arte, științe, construcții, matematică, mai târziu fiind înlocuite cu istorie, geografie, etc). Fiecare centru avea 4-5 elevi la o masă, iar după fiecare pauză, ne schimbam materia, prin rotație. Ah! Și aveam task-uri lăsate pe masă, pentru fiecare materie. Practic, era o diversitate mișto în clasă, începeai cu ce materie simțeai că vrei – eu începeam mereu cu artă sau ceva ce nu e mate. No, și cam așa au trecut și cei 4 ani peste cei 7 de acasă.

17353142_1208406702610014_6839809340282086555_n

Realizez că sunt un copil care a supraviețuit cu brio – cel puțin până la douășpatru, într-un orășel multicultural, implicată în tot felul de activități, cunoscând în mod constant oameni mișto care ulterior mi-au devenit prieteni, învățând continuu mici lucrușoare din multe domenii.

Prin a VIII-a mi-am format un vis – să plec în Suedia după terminarea liceului, să devin medic chirurg. Faza cu medicina a picat destul de rapid, dându-mi seama că leșin în slow motion dacă văd sânge. Însă am fost timp de 8 ani ”Sanitar priceput” la Crucea Rosie, pe manechine, evident.

Parțial, mi-am îndeplinit visul, am ajuns să locuiesc în Suedia. Am studiat la liceul din Trelleborg limba suedeză, istorie în suedeză, ceva gen biologie dar foarte generală în suedeză, geografie, engleză din suedeză și practic, pentru că mi s-a spus că vorbesc engleză cu accent nordic, da, spre rușinea mea, de aici am început să învăț serios engleza. Teoretic aveam și sport, dar nu mergeam niciodată. Sport în suedeză? N-am înțeles ideea dar omuleții de acolo se jucau cum ne jucam noi în clasa a IV – mingiuțe aruncate dintr-o parte în alta, un haos total și mai trebuia să și spui numele cui ți-a aruncat-o. Adultul din mine a preferat somnul în acel timp prețios. Opt luni – garderobă nouă, oameni calzi dar reci, limbă mișto și pe care am prins-o relativ rapid cu puțină muncă individuală, descoperirea pasiunii și ”talentului” de a desena și cultivarea acestuia, continuarea alergării, ulterior am primit și role mișto – de ce nu, umiditate avem, ploi frecvente – bifat: Timea vrea role!

Facultatea am început-o din pricina faptului că în 2014 se deschisese noua specializare la FSEGA – Sf. Gheorghe, cea de marketing. Cred că vă puteți imagina cât de mult am călătorit în timpul ăsta. Am citit multe cărți, am desenat, alergat, meditat, vizitat, petrecut și am fost student într-un orășel mic – ceea ce poate nu sună cel mai ideal, însă văzând situația în ansamblu, au fost anii în care conștiința mea a fost cea mai prezentă și am învățat multe lucruri despre mine și felul în care funcționez eu.

15977850_1524656617562423_5288737350626405021_n

Licență – bifat și … zbor, direcția Cluj-Napoca, doar dus, vă rog.

No mă, cam atât. Mă-ntorc acasă cu drag oricând, dară. 

 

Advertisements

Spânzurătoare

Vrei să fii cel împlinit, cel popular, cel care are lucruri awesome de share-uit cu toți ”influencerii” societății. Vrei să scapi de temeri, de fobii, de frica de propriul potențial practic, și să ieși într-o bună zi în față. Vrei să fii ascultat, apreciat și să găsești oamenii cu care să-ți împărtășești povestea în întregime. Ăia care să te înțeleagă pe bune, nu superficialii ăștia.

Și fugi, te ascunzi printre fiecare ordinar din cel mai apropiat mall, loc de muncă mizerabil sau busuri aglomerate. Zilnic.

Culmea, visezi. Și în fiecare seară te convingi pe tine însuți că mâine va fi diferit, că vei schimba chestia aia, că te vei trezi mai devreme și vei avea timp să faci și acel mic lucru care va face diferența dacă e realizat constant. Îți notezi, calculezi, te convingi și te culci.

A doua zi, te regăsești pe aceleași străzi aglomerate, tot între ordinarii ăia și te-ntrebi ce cauți printre ei, vorba aia: ”tu ai potențial”! Calculul nu ți-a ieșit pe azi, dar mâine cu siguranță va fi diferit.

WP-Rope

Ghici ce: chiar azi e ziua aia în care TU vei scoate cearceafurile alea noi de la mama și le vei pune pe pat. Azi vei avea parte de zâmbete random de la oameni pe stradă și în metrou pentru că azi vei zâmbi tu primul. De ce? Pentru că trebuia să îți dai seama demult că e atât de simplu. Vei mânca mai sănătos, începând cu micul-dejun pentru că timp este pentru asemenea lucruri. O vei suna pe bunica, pentru că asta îi va face săptămâna mai frumoasă și le va povesti tuturor vecinilor despre acel mic gest. Vei merge pe jos ultimele două stații și vei fi atent la ceea ce te înconjoară, respirând conștient aerul ăsta usturător care te va trezi. Le vei zâmbi celor din prezentul tău, pentru că ei sunt cei cu care interacționezi zilnic și poți empatiza ușor gândindu-te că se confruntă cu aceleași probleme cu care tu te confrunți și tu.

Îți vei face treaba mai bine azi, pentru că știi de ce ești aici. Îndeplinește-ți scopul în timp ce îți cauți adevăratele valori.

Tu, cel care te visezi în fiecare poveste spusă celor mai apropiați oameni, ești mult mai mare decât îți imaginezi. Ești fricos. Te complaci imaginându-ți că ești mediocru și neputincios.

Ești creatorul vieții tale. Viața se petrece acum. Ai curajul să te limitezi?